Îţi mulţumim pentru înregistrare!

În următoarele 24 de ore vei primi un email de confirmare al înregistrării precum şi o invitaţie la primul tău sondaj Talk. Te rugăm să verifici şi folder-ul pentru corespondenţă nesolicitată (Spam/Junk) pentru orice eventualitate.

Termeni și condiții de utilizare

Ultima revizuire: 23/5/2023

Termenii și condițiile cuprinse în prezentul document, împreună cu Politicile noastre de confidențialitate și de cookie-uri, precum și orice informație suplimentară inclusă în secțiunea Întrebări frecvente, constituie întregul acord între site-ul nostru, precum și aplicația mobilă Talk Online Panel („Aplicația Talk”) și oricare dintre utilizatorii săi, fiind obligatorii exclusiv pentru aceștia. Vă rugăm să citiți cu atenție următoarele prevederi, întrucât reglementează accesul dvs. la site-ul nostru și la aplicația Talk, înregistrarea dvs. ca membru al panelului Talk Online, participarea dvs. la oricare sondaj sau studiu oferit, găzduit sau administrat de noi, precum și eligibilitatea și/sau răscumpărarea recompenselor și premiilor oferite pentru anumite activități, inclusiv, dar fără a se limita la finalizarea cu succes a sondajelor. Prin utilizarea sau accesarea site-ului nostru web dar și a aplicației Talk, sunteți de acord cu respectarea acestor prevederi. Dacă nu sunteţi de acord cu acești Termeni și Condiții, nu vă este permisă accesarea sau utilizarea în vreun alt mod a site-ului nostru web sau a aplicației Talk.

Informaţii de ordin general

Referirile făcute la "Noi/nostru/noastră/nouă/Compania" înseamnă Talk Online Panel GmbH, o companie înfiinţată în Austria cu numărul de înregistrare FN 419178p, pe adresa sediului nostru Karlsgasse 7/ Top 5, 1040 Viena, Austria sau oricare dintre societățile-mamă, filialele sau filialele sale.

1. Folosirea serviciilor

Panelul online Talk oferă membrilor posibilitatea de a participa la sondaje. Participarea este voluntară. Prin înregistrarea în panel, obținând calitatea de membru, acceptați să primiți invitații pentru participare la diverse sondaje. Facem tot posibilul pentru a vă trimite invitaţii la sondaje care considerăm că se potrivesc experienţei şi calificărilor dvs., însă nu putem garanta că veţi primi un volum minim de invitaţii. Dacă nu doriţi să daţi curs acestor invitaţii, aveţi opţiunea de a vă dezactiva contul de membru.Dacă nu doriți să daţi curs acestor invitaţii, aveţi opţiunea de a vă dezactiva contul de membru, urmând indicațiile incluse în fiecare invitație la sondaj ( pentru mai multe detalii despre dezactivarea contului, vă rugăm să citiți clauza 2, de mai jos). Vă rugăm să rețineți că, dacă rămâneți inactiv/ă pentru o perioadă de douăsprezece (12) luni, timp în care nu participați la niciun sondaj la care sunteți invitat/ă, contul dvs. va fi închis automat conform clauzei 6 de mai jos și punctele pe care le aveți colectate până acum vor fi pierdute.

Serviciile noastre sunt exclusiv pentru persoane și nu pentru uz comercial. Puteți folosi serviciile oferite de site-ul nostru sau de aplicația Talk, atunci când acestea sunt disponibile. Talk Online Panel schimbă în mod constant și îmbunătățește serviciile sale și își rezervă dreptul de a schimba, modifica, restricționa sau bloca accesul la toate și orice parte a Serviciilor pentru oricine, în orice moment și pentru orice motiv sau niciun motiv.

2. Înregistrarea şi administrarea profilului

Pentru a utiliza site-ul nostru web sau Talk app, trebuie mai întâi să completaţi formularul de înregistrare pus la dispoziţie şi să vă creaţi un nume de utilizator şi o parolă. În plus, vi se va cere să vă verificați contul și să vă activați profilul Talk Online Panel printr-un cod de verificare care va fi trimis pe telefonul mobil. În timpul procesului de înregistrare, trebuie să ne furnizaţi informaţii de contact actuale şi valabile, nelimitându-ne doar la acestea, cum ar fi numele dvs. legal integral, sexul, data naşterii şi adresa de e-mail. Vom păstra aceste informaţii atâta timp cât contul dvs. este activ,  în conformitate cu politica noastră de păstrare așa cum este descrisă în politica noastră de confidențialitate. Sunteţi de acord să furnizaţi numai informaţii de înregistrare corecte, actuale şi complete, precum şi să le menţineţi actuale şi corecte.

Dacă este nevoie să corectaţi sau să actualizaţi oricare din informaţiile conţinute de profilul dvs., o puteţi face oricând intrând pe pagina dvs. de Profil. Respectând indicaţiile corespunzătoare, informaţiile dvs. vor fi actualizate în mod automat în baza noastră de date.

Dacă alegeţi să renunţaţi la calitatea de membru al Panelului  sau dacă doriţi să nu vă mai prelucrăm datele, o puteţi face intrând pe pagina dvs. de Profil sau în Talk app, selectând butonul Șterge profilul. Vă rugăm să rețineți că eliminând / ștergând aplicația Talk de pe dispozitiv, acest lucru nu șterge automat și contul dvs. de membru Talk. Ca alternativă, puteţi renunţa la contul dvs. de membru şi trimiţând un e-mail centrului nostru de servicii prin intermediul paginii de Contact [email protected] .

Înţelegeţi şi sunteţi de acord cu faptul că, odată cu dezactivarea contului dvs., va înceta şi dreptul dvs. de a accesa programul de puncte al Talk Online Panel. Veţi pierde toate punctele cu care fusese creditat contul dvs. şi care nu au fost încasate până la momentul în care aţi optat să vă retrageţi, indiferent când şi cum fuseseră acumulate.

Cu toate acestea, înţelegem că aveţi dreptul să vă răzgândiţi cu privire la ştergerea profilului dvs., şi, de asemenea, că s-ar putea să aveţi o cerere de recompensă aflată în curs, care ar putea fi pusă în pericol prin ştergerea datelor necesare prelucrării ei (de ex. adresa dvs.) De aceea vă putem menţine contul inactiv, în stare latentă, timp de 30 de zile: nu veţi primi nicio invitaţie la sondaje în acea perioadă, dar va rămâne suficient timp la dispoziţie pentru prelucrarea oricăror cereri. Dacă totuși vă răzgândiți și doriți să vă reactivați contul în această perioadă de 30 de zile, ne puteți trimite un e-mail la [email protected] , iar contul dvs. va fi apoi reactivat.

3. Protejarea parolei

Utilizatorul este unic responsabil pentru securitatea numelui său de utilizator şi a parolei sale, precum şi pentru orice activităţi care au loc prin intermediul contului său de membru, fie că sunt autorizate fie că sunt neautorizate. În calitate de utilizator, nu trebuie să divulgaţi nimănui parola dvs. şi sunteţi responsabil(ă) pentru păstrarea ei în siguranţă. Site-ul nostru web și Talk app nu îşi asumă răspunderea pentru nicio pagubă cauzată de utilizarea parolei dvs. de e-mail de către o terţă parte, cu excepţia cazului în care utilizarea neautorizată este atribuibilă în mod direct neglijenței sau fraudei grave a site-ului nostru web sau a aplicației Talk. Dacă vă uitaţi parola, o puteţi reseta prin introducerea numelui dvs. de utilizator în rubrica Ai uitat parola din zona de Autentificare - veţi primi apoi un mesaj e-mail pentru a vă putea folosi din nou contul. Această procedură presupune să folosiţi adresa de e-mail furnizată atunci când v-ați înregistrat. Dacă aţi uitat adresa de e-mail de la înregistrare, trebuie să ne informaţi prin e-mail, oferind informaţiile necesare (de regulă numele şi data naşterii), pentru a încerca să o recuperăm.

4.  Relaţia dintre utilizator şi site-ul web sau aplicația Talk

În calitate de utilizator, sunteţi responsabil(ă) pentru accesul la echipamentul de calculator/smartphone şi serviciile de comunicaţii necesare pentru conectarea şi accesul la site-ul nostru web sau la aplicația Talk.

De asemenea, vă declaraţi de acord cu faptul că nici a) înregistrarea dvs., nici b) accesul sau utilizarea Serviciilor noastre, inclusiv, dar fără a se limita la participarea dvs. la un sondaj Talk Online Panel, nu creează niciun raport de intermediere, parteneriat sau muncă cu Talk sau sau cu clienții, agenții și/sau partenerii săi.

Vă declaraţi de asemenea de acord cu faptul că punctele sau celelalte stimulente pe care le primiţi pentru completarea de sondaje sunt singurele forme de remunerare pe care le veţi primi pentru completarea sondajelor.

5. Politica de recompense și puncte Talk

Prin înregistrarea dvs. ca membru al Panelului, sunteţi de asemenea de acord cu stabilirea automată a unui cont personal de puncte pe care le puteţi răscumpăra în cadrul magazinului Talk Online Panel. Totalul punctelor reprezintă în orice moment poziţia dvs. în cadrul sistemului de recompense Talk.

Punctele sunt alocate pentru o varietate de acţiuni, inclusiv, dar fără a se limita la înregistrarea dvs. ca panelist, finalizarea sondajelor și trimiterea de invitații de către dvs. prietenilor pentru a se alătura panelului. Sondajele pot avea valori diferite în puncte, în funcţie de complexitatea şi de timpul necesar completării lor.

Punctele au o valoare monetară echivalentă stabilită în fiecare din ţările de desfăşurare a activităţii panelului. Ele pot fi încasate odată cu atingerea anumitor praguri, adică de la un anumit total de puncte în sus, deşi puteţi continua să adunaţi puncte pentru a atinge un prag mai înalt şi a fi eligibil(ă) pentru un premiu mai "valoros". Vă rugăm să reţineţi că punctele sunt strict personale şi nu pot fi atribuite, transferate şi/sau acordate drept garanţie unei terţe părţi, nici în interiorul nici în afara Talk Online Panel. Punctele vor fi retrase din contul membrului doar atunci când se înregistrează o comandă. Lansarea comenzii este ireversibilă iar punctele nu vor putea fi returnate, excepție făcând cazurile în care recompensa nu mai există sau sunt motive serioase legate de desfășurarea afacerii.

Ne străduim să credităm și debităm punctele din contul dvs. în cel mai rapid și corect mod. Cu toate acestea, recomandăm membrilor să verifice situația punctelor din contul Talk. Vă rugăm să rețineți că transferarea punctelor pentru completarea sondajelor din panelurile partenere, necesită ceva mai mult timp datorita barierelor tehnice. Dacă observați nereguli cu privire la creditarea sau debitarea cu puncte a contului Talk, vă rugam să trimiteți un e-mail la [email protected] .

În situația în care punctele au fost greșit creditate sau debitate, în contul Talk al membrului, panelul Talk Online poate să le șteargă sau să le adauge.

Vă rugăm să reţineţi că punctele trebuie utilizate într-un interval de maximum doi ani, altfel ele expiră. Astfel, un punct câştigat pe data de 1 august 2017 este valabil până la 1 august 2019, după care expiră şi este eliminat din contul utilizatorului. Punctele nu pot fi încasate după ce au expirat. Panelul Talk Online va informa individual fiecare membru despre numărul și data în care aceste puncte vor expira. Ne rezervăm dreptul de a suspenda aceste norme de anulare la discreție.

Furnizorii sau prestatorii de produse și servicii care au legătură cu programul de recompense Talk Online Panel și/sau proprietarii sau operatorii site-urilor web pe care au loc tranzacțiile de răscumpărare a punctelor, pot avea proprii Termeni și condiții; vă rugăm să le citiți cu atenție înainte de a vă răscumpăra punctele pentru un premiu.

Informațiile personale pot să fie colectate, prelucrate și / sau solicitate în cadrul programului de recompensare al panelului online Talk la orice solicitare de a transforma punctele în recompense - de exemplu, pentru un abonament la revistă vom solicita adresa dvs. poștală, iar pentru un premiu de reîncărcare a soldului dvs. de mobil, numărul dvs. de telefon mobil. Prin acceptarea acestor Termeni și condiții de utilizare, sunteți de acord cu colectarea, prelucrarea și / sau dezvăluirea informațiilor personale în astfel de scopuri. Toate aceste informații cu caracter personal sunt supuse condițiilor stabilite în Politica de confidențialitate.

Prin prezenta recunoașteți în mod expres și sunteți de acord că ar putea fi necesare, în conformitate cu legislația fiscală locală, declararea oricărui numerar primit în urma convertirii punctelor câștigate prin participarea la sondajele noastre, și, eventual, plătirea impozitului aferent. Talk Online Panel vă poate furniza dvs. sau autorităților fiscale competente informații referitoare la orice plăți și recompense pe care le câștigați în legătură cu utilizarea de către dvs. a serviciilor noastre. Sunteți de acord să ne furnizați toate informațiile necesare pentru a sprijini Talk Online Panel în respectarea obligațiilor sale de raportare sau reținere. Talk Online Panel poate reține impozit pe orice premiu sau recompensă, în conformitate cu legislația în vigoare. Orice obligație menționată mai sus este văzută ca o responsabilitate a membrilor panelului, iar Talk nu este responsabilă pentru niciun sfat sau consiliere. Din acest motiv, vă recomandăm să contactați autoritatea fiscală locală competentă pentru informații suplimentare cu privire la eventualele obligații.

Talk Online Panel își rezervă dreptul de a monitoriza întreaga activitate a membrilor în cadrul sistemului de recompensare cu puncte. În cazuri rare, când un membru a încălcat Codul de conduită (a se vedea clauza 7 de mai jos), în special în cazul în care un cont prezintă semne de fraudă, abuz sau activități suspecte și dacă avem o suspiciune rezonabilă că un utilizator s-ar prezenta în mod eronat sau s-ar da drept altul în scopul colectării de puncte, ne rezervăm dreptul de a folosi toate mijloacele permise în mod legal, pentru a verifica identitatea lor (inclusiv opțiunea de a verifica un profil din panel prin procesul de verificare prin SMS). În caz contrar, contul poate fi închis, iar panelistul va pierde orice puncte acumulate.

Panelul online Talk poate modifica, șterge sau adăuga noi termeni și condiții pentru programul său de recompensare sau servicii în orice moment, fără notificare.

6. Suspendarea sau închiderea contului de utilizator de către Talk 

Talk Online Panel poate, la discreţia sa și fără obligația de notificare, să suspende sau să retragă imediat calitatea de membru, dacă are loc unul din următoarele evenimente: 

  • Încălcarea de către dvs. a oricărei prevederi din Termenii şi condiţiile de utilizare (inclusiv a oricăror clauze din Politica noastră de confidențialitate și de cookie-uri) sau
  • Rămâneți inactiv/ă o perioadă de 12 luni (adică sunteți invitați la sondaje și nu participați niciodată la niciunul dintre ele) sau
  • Abuzarea de către dvs. a calităţii de membru al Talk Online Panel în scopuri improprii, cum ar fi să vă daţi drept altcineva pentru adunarea de puncte.

Talk Online Panel își rezervă dreptul, fără notificare prealabilă și la propria sa discreție, din proprie inițiativă sau așa cum este dictat de către organele de drept sau locale, să întrerupă sau să înceteze funcționarea acestuia într-o anumită țară sau în ansamblu, împreună cu închiderea conturilor individuale, ceea ce duce la pierderea punctelor asociate.

7. Reguli de comportament

Când folosiți site-ul nostru web sau aplicația Talk, solicităm tuturor membrilor noștri să respecte următoarele reguli:

  • Membrii au responsabilitatea de a se asigura că toate detaliile stocate sunt actualizate și exacte.
  • Membrii trebuie să se asigure că toate informaţiile pe care le introduc în calitate de membri ai unui panel sunt corecte. În mod specific, nu trebuie să ofere informaţii false despre ei înşişi sau să pretindă a fi altcineva în scopul colectării de puncte.
  • Membrii nu pot crea, utiliza sau întreține mai mult de un (1) cont în panelul Talk Online. În cazul în care un al doilea cont a fost deschis din greșeală, un membru poate intra în contact cu echipa suport și poate solicita dezactivarea unuia dintre cele două conturi, în timp ce celălalt rămâne - punctele acumulate într-un cont marcat pentru ștergere vor fi pierdute.
  • Membrii trebuie să răspundă întotdeauna cu atenție, la diferitele sondaje și chestionare, la care sunt invitați. Talk și clienții și/sau partenerii săi pot efectua verificări în răspunsurile sondajelor membrilor grupului, pentru a se asigura că sunt îndeplinite criteriile de calitate (sunt luați în considerare diverși parametri, cum ar fi timpul de răspuns sau existența unor răspunsuri contradictorii). În cazul în care calitatea unui cont a fost de trei (3) ori raportată ca fiind îndoielnică, Talk, va trimite un e-mail specific către respectivul membru al panelului și va dezactiva contul respectiv, până când acesta va asigura Talk, printr-un e-mail către [email protected], în termen de treizeci (30 ) de zile calendaristice, că toate chestionarele ulterioare vor fi atent completate. În funcție de specificul situației, echipa Talk va evalua fiecare caz și va decide dacă contul trebuie reactivat. Dacă echipa Talk decide altfel sau în cazul în care membrul grupului nu trimite e-mailul menționat mai sus în perioada de treizeci (30) de zile calendaristice, contul va fi închis sau suspendat conform clauzei 6 anterioare, iar punctele colectate până atunci vor fi pierdute.
  • Membrilor nu le este permis să acceseze sau să utilizeze nicio parte a site-ului web  sau Talk app în niciun scop în afara uzului lor personal necomercial.
  • Membrilor nu le este permis să acceseze sau să utilizeze nicio parte a site-ului web sau Talk app în niciun mod care ar putea încălca orice lege, regulament sau tratat austriac(ă), european(ă) sau internaţional(ă) aplicabil(ă).
  • Membrilor nu le este permis să colecteze sau să stocheze informaţii personale despre alţi membri.
  • Membrilor nu le este permis să încerce să acceseze servicii sau zone ale site-ului web sau Talk app pe care nu sunt autorizaţi să le acceseze.
  • Membrilor nu le este permis să posteze materiale care conţin ameninţări, calomnii, defăimări şi obscenităţi sau care ar putea încălca orice lege.
  • Membrilor nu le este permis să ne trimită sau să ne afecteze în alt mod, pe noi sau site-ul web sau Talk app (sau pe oricine sau orice altcineva/altceva) prin coduri dăunătoare, periculoase, ilegale, înşelătoare sau distructive, cum ar fi viruşi, "spyware", "adware" sau alte coduri care ar putea avea un impact negativ asupra acestui site web ori Talk app sau a oricărui destinatar, sau să acţioneze în vreun fel, cum ar fi atacarea serviciilor, care ar împovăra în mod semnificativ infrastructura acestui site web sau ar interfera cu funcţionarea obişnuită a site-ului web sau Talk app.
  • Membrilor nu le este permisă implicarea în nicio altă activitate considerată în mod rezonabil de către Companie ca nepotrivită sau abuzivă.

Vă rugăm să reţineţi că nerespectarea acestor Reguli de comportament duce la rezilierea imediată a contului dvs. de membru şi la pierderea tuturor punctelor, în conformitate cu clauza 6. Compania îşi rezervă de asemenea dreptul de a lua toate măsurile legale necesare.

8. Spune unui prieten

Dacă ați terminat înregistrarea și s-a creat profilul dvs. ca membru al Talk Online Panel, puteți alege să utilizați serviciul nostru de recomandare pentru a spune unui prieten despre site-ul nostru sau despre Talk app. În acest sens, ne așteptăm să puteți evalua disponibilitatea și oportunitatea invitaților de a participa la activitățile panelului și să nu abuzați de această funcție prin supraîncărcarea cercului dvs. de prieteni cu invitații sau prin trimiterea de invitații unor persoane pe care nu le cunoașteți – de exemplu, prin trimiterea de invitații la orice adresă de e-mail sau prin postarea acestora pe portaluri și forumuri de socializare.

O invitație “Spune unui prieten” este ideală dacă aveți motive suficiente pentru a presupune că persoana menționată nu se va opune utilizării de către dvs. a adresei de e-mail, are încredere în recomandarea dvs. și accepta invitația in panel. În acest caz, vă vom cere numele și adresa de e-mail a prietenului și vom trimite prietenului tău un e-mail pentru informarea lui/ei cu privire la serviciul nostru, invitându-l/o să viziteze site-ul nostru. Vom reține aceste informații numai pentru o perioadă limitată, în unicul scop de a trimite o singură dată un e-mail, precum și urmărirea succesului programului nostru de recomandare. Noi nu vom trimite mesaje cu sesizări, cu excepția cazului în care acceptă invitația și să se alătură panelului.

Vă rugăm să rețineți că aveți dreptul de a invita un maxim de 8 persoane pe lună pentru a se alătura panelului (maximum 800 de puncte pe lună). Vă rugăm să rețineți că serviciul „Spune-unui-prieten” este valabil doar pentru a invita noi membri în panelul din aceeași țară ca și membrul inițial al panelului Talk Online. Punctele aferente programului de recomandare pentru prietenii invitați vor fi creditate în contul dvs. de îndată ce fiecare prieten invitat a completat înregistrarea în panelul online Talk și a finalizat un sondaj la care a fost invitat, cu excepția chestionarelor de profil care sunt disponibile în mod automat.

9. Proprietatea intelectuală

Dreptul de autor şi toate celelalte drepturi de proprietate intelectuală (inclusiv, dar fără a se limita la, drepturile legate de bazele de date, drepturi pentru software, mărcile comerciale şi designuri, în toate cazurile, înregistrate sau nu) referitoare la toate materialele cuprinse de site-ul nostru web si pe Talk app (inclusiv, dar fără a se limita la, designuri, texte, fotografii şi desene, grafică, logouri, imagini şi selectarea şi aranjamentul lor) şi cele legate de întregul software ne aparţin nouă sau persoanelor/entităţilor care ne-au acordat licenţele, cu excepţia cazului când sunt creditate ca aparţinând altora. Toate drepturile rezervate. În nici un caz utilizatorii noștri nu vor obține sau primi vreun drept, titlu sau interes pentru sau pentru orice astfel de material.

Drept urmare, conţinutul acestui site web sau a aplicației Talk nu poate fi vândut, copiat, modificat, reprodus, republicat sau încărcat, transmis sau distribuit în niciun mod, nici în întregime nici în parte, fără consimţământul prealabil scris în format non- electronic al proprietarului site-ului web sau a aplicației Talk şi fără (a) creditarea noastră ca sursă a materialului şi (b) informarea părţii terţe către care distribuiţi informaţiile cu privire la Termenii şi condiţiile noastre şi la faptul că li se aplică şi lor. Aveţi, însă, dreptul de a tipări şi salva în format electronic conţinutul site-ului web sau a aplicației Talk exclusiv pentru uz personal, şi nu pentru uz public sau comercial, fără ştergerea mărcii de origine al Talk Online Panel şi fără încălcarea în niciun fel a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială aferente.

Restul produselor sau serviciilor menţionate în cadrul acestui site web sau Talk app şi care poartă mărcile comerciale ale respectivelor organizaţii, companii, entităţi cu care colaborăm, asociaţii sau publicaţii sunt proprietatea intelectuală şi industrială a acestora şi prin urmare responsabilitatea aferentă le revine respectivelor entităţi.

Vă rugăm să reţineţi că încălcarea acestei prevederi ar duce la rezilierea imediată a contului dvs. de membru şi la pierderea tuturor punctelor, în conformitate cu clauza 6. Compania îşi rezervă de asemenea dreptul de a demara o acţiune în justiţie.

10. Confidenţialitatea sondajelor

Este posibil ca, în cadrul participării dvs. la sondaje, proiecte, chestionare sau alte activităţi de cercetare a pieţei, clienţii Talk Online Panel să vă aducă la cunoştinţă informaţii şi materiale confidenţiale şi/sau brevetate, şi toate aceste informaţii sau materiale vor rămâne în proprietatea unică şi exclusivă a proprietarilor lor. Informaţiile confidenţiale mai sus menţionate pot include (dar nu sunt limitate la) idei de produse sau concepte noi. În calitate de membru, vă angajaţi să păstraţi confidenţialitatea tuturor conţinuturilor şi informaţiilor care vă sunt aduse la cunoştinţă în cadrul tuturor sondajelor sau cercetărilor la care participaţi, să nu le divulgaţi niciunei părţi terţe şi să nu utilizaţi informaţiile confidenţiale în niciun scop în afară de unicul scop al participării la serviciile noastre în conformitate cu Termenii și condițiile prezentate. Se interzice în mod expres copierea şi stocarea conţinuturilor sondajelor (de ex. prin salvarea imaginii de pe ecran) în orice scop în afară de scopul raportării erorilor către Talk Online Panel.

În cazul în care nu respectați această obligație, pe lângă pierderea punctelor și rezilierea contului de membru, puteți fi pasibil de daune bănești față de Companie și/sau client, agent sau partenerul nostru pentru daunele cauzate ca urmare a încălcării obligației de către dumneavoastră.

11. Linkurile

Site-ul nostru web si Talk app pot furniza linkuri către alte site-uri web care nu se află sub controlul său, ci sub controlul unor terţe părţi (persoane sau entităţi). Acele linkuri sunt puse la dispoziţie exclusiv pentru confortul dvs. Noi nu am analizat sau examinat toate aceste site-uri web terţe şi nu ne asumăm răspunderea pentru aceste site-uri web şi nici pentru conţinutul ori disponibilitatea lor. Nu girăm asemenea site-uri web şi nici nu acceptăm vreo responsabilitate pentru orice daune sau pierderi aţi putea suferi prin accesarea unor asemenea site-uri web sau a oricăror materiale conţinute de ele. Prezenţa oricărui link sau a oricărei referinţe către o terţă parte nu va constitui în niciun caz un gir sau vreo aprobare din partea Talk Online Panel pentru vreun asemenea site web vizitat de dvs. Vă angajaţi să nu utilizaţi materialele terţelor părţi în niciun mod care ar încălca sau viola drepturile oricărei alte părţi şi sunteţi de acord cu faptul că noi nu suntem în niciun mod răspunzători pentru orice astfel de utilizare din partea dvs.

12. Accesul la servicii

Deşi facem tot posibilul pentru a ne asigura că site-ul web și aplicația Talk sunt în mod normal disponibile 24 de ore pe zi, însă nu ne asumăm nicio răspundere dacă acestea nu sunt disponibile într-un anumit moment sau pentru o anumită perioadă de timp, din cauza lucrărilor de service şi actualizare necesare, din cauza unor defecţiuni tehnice sau a forţei majore.

13. Renunțarea la garanții

Prin utilizarea programului Talk Points, recunoașteți și sunteți de acord că Talk Online Panel nu este o bancă sau alt tip de instituție financiară și că "Punctele" creditate în contul dvs. nu sunt depozite reale în numerar, nu sunt niciun fel de salariu, nu câștigați dobânzi și sunt doar intrări în cont care vă dau dreptul la valoarea Punctelor creditate dacă le valorificați în conformitate cu acești termeni de utilizare. De asemenea, sunteți de acord că puteți răscumpăra numai sumele din contul dvs. în modul și în conformitate cu procedurile descrise în acești termeni de utilizare sau în descrierea fiecărei recompense de pe site-ul nostru sau în aplicația Talk app, pe care o putem modifica din când în când .

14. Limitarea responsabilităţii

În cea mai mare măsură posibilă permisă de legislația aplicabilă, sunteţi de acord cu faptul că Talk Online Panel sau oricare dintre agenții și/sau partenerii săi să fie trași la răspundere sau să vă răspundă nici faţă de dvs. nici faţă de vreo altă persoană pentru niciun fel de daune speciale, accidentale, punitive, indirecte sau alte pagube generale asemănătoare, şi nici pentru daune legate de profituri pierdute, pierderea sau afectarea negativă a intimităţii, securitatea datelor şi abaterea de la îndeplinirea oricărei îndatoriri (inclusiv, dar fără a se limita la, orice îndatorire de bună credinţă, depunerea tuturor diligenţelor sau de lipsă de neglijenţă) care ar putea decurge din contul dvs. de membru sau care sunt legate de orice încălcare sau alt aspect al întregului acord sau al acestui site web ori Talk app sau pentru corectitudinea conţinutului site-ului web sau Talk app (inclusiv neglijența).

În nici un caz răspunderea Talk Online Panel, a societăților sale mamă sau a societăților-soră, a afiliaților, furnizorilor, agenților sau partenerilor săi nu depășește valoarea reală de vânzare cu amănuntul a unei recompense aplicabile în cauză sau, în cazul în care un litigiu se referă în general la utilizarea de către dvs. a programului, la valoarea justă de piață cu amănuntul a recompenselor în care punctele neutilizate, neexpirate, neanulate se pot converti.

În plus, site-ul web sau Talk app nu garantează că el sau orice alt site web legat prin linkuri cu el este lipsit de viruşi sau de alte programe de calculator periculoase sau distructive. Orice program software care poate fi descărcat de pe un site web operat de o terţă parte este responsabilitatea respectivei terţe părţi. Compania nu acceptă nicio responsabilitate pentru pierderi sau pagube cauzate de viruşi ori rezultate în alt mod de pe urma descărcării de către dvs. a unor asemenea programe software.

15. Despăgubire

Sunteți de acord să despăgubiți, să apărați și să mențineți panelul Talk Online și societățile principale, subsidiare și afiliate, împreună cu consilierii, directorii, proprietarii, angajații, partenerii și reprezentanții acestora, inofensivi de la și împotriva oricărei revendicări, pierderi, daune, datorii, procese, amenzi, penalități, costuri și / sau cheltuieli, inclusiv, dar fără a se limita la onorariile rezonabile ale avocaților și cheltuielile de judecată, care rezultă din, care rezultă din sau cauzate, fie direct, fie indirect, prin: (i) încălcarea acestor Termeni și condiții; și / sau (ii) utilizarea, participarea sau accesul dvs. la Serviciile oferite pe acest site web sau în aplicația Talk.

16. Securitatea

Site-ul nostru web și Talk app  iau măsuri stricte pentru asigurarea securităţii fiecărui aspect al informaţiilor dvs. Toate informaţiile legate de datele dvs. personale sunt criptate folosind tehnologia secure socket (SSL). Respectăm standardele general acceptate în industrie pentru protejarea informaţiilor cu caracter personal furnizate, atât în timpul transmiterii acestora cât şi după primirea lor de către noi. Cu toate acestea, nicio metodă de transmitere prin Internet sau de stocare electronică nu poate fi 100% sigură: deşi facem tot posibilul să folosim mijloace acceptate comercial pentru protejarea informaţiilor dvs. personale, nu le putem garanta securitatea absolută.

17. Confidenţialitatea datelor personale

Site-ul nostru web și aplicația noastră mobilă pot colecta informaţii de înregistrare şi alte date personale identificabile despre dvs. Pentru mai multe informaţii legate de colectarea, utilizarea şi divulgarea de către Talk Online Panel a acestor informaţii, vă rugăm să citiţi Politica de confidențialitate și cookie-uri, care sunt incluse prin referință aici și care fac parte din acești Termeni și condiții.

18. Legea aplicabilă

Termenii și condițiile de utilizare de mai sus, precum și orice modificare a acestora și orice litigiu sau revendicare care rezultă din sau în legătură cu acestea sau cu obiectul lor, sunt reglementate și completate de legea austriacă.

19. Jurisdicţia

Instanțele de la Viena, Austria vor avea jurisdicție exclusivă asupra oricărei reclamații care decurge din Termenii și condițiile și / sau legate de acești Termeni și condiții și / sau de accesul, utilizarea sau participarea la Serviciile furnizate prin intermediul site-ului Web sau al aplicației Talk. În cazul în care domiciliul, reședința obișnuită sau locul de muncă al clientului sunt domestice, o acțiune împotriva sa se poate baza numai pe competența instanței în a cărei rază se află domiciliul, reședința obișnuită sau locul de muncă. Acest lucru nu se aplică litigiilor legale care au apărut deja.

20. Comisia de arbitraj

În caz de litigii, ne angajăm să participăm la procedura de mediere a Biroului Ombudsmanului pe internet (Internet Ombuds Office):www.ombudsstelle.at.. Informații suplimentare privind tipurile de proceduri sunt disponibile la adresa www.ombudsstelle.at . Platforma OS poate fi de asemenea utilizată pentru a rezolva disputele cu compania noastră: https://ec.europa.eu/consumers/odr Adresa noastră de e-mail este: [email protected] .

21. Modificări ale Termenilor și Condițiilor noastre de utilizare

Ne rezervăm dreptul de a modifica, adăuga sau elimina clauze din Termenii şi condiţiile de utilizare în orice moment iar orice asemenea modificare va avea efecte imediate de la momentul în care a fost incorporată în site-ul nostru web și Talk app. Utilizatorii sunt de acord să revizuiască în mod regulat acești Termeni și Condiții, pentru a se asigura că sunt la curent cu modificările. De asemenea, vom înştiinţa utilizatorii postând un anunţ pe site-ul nostru web și pe Talk app sau prin e-mail: continuarea accesării şi utilizării site-ului nostru sau a aplicației Talk după un asemenea amendament demonstrează acceptarea sa de către utilizator.

22. Diverse

Acești Termeni și condiții de utilizare, inclusiv Politica de confidențialitate și de cookie-uri, precum și orice termeni sau condiții suplimentare conținute în acest site pentru anumite activități și prezentările de informații furnizate de noi, și consimțământul oferit de dvs. pe site-ul web și pe Talk app, constituie întregul acord între noi. În cazul în care o instanță competentă constată nulitatea oricărei dispoziții a acordului integral, prevederile rămase rămân în vigoare, cu condiția ca repartizarea riscurilor descrise în prezentul document să fie pusă în aplicare în cea mai mare măsură posibilă. Eșecul nostru de a acționa în ceea ce privește o încălcare nu renunță la dreptul nostru de a acționa cu privire la încălcări ulterioare sau similare.

23. Traduceri ale Termenilor și Condițiilor

Conținutul contractului împreună cu toate celelalte informații, serviciul pentru clienți, informațiile despre date și procesarea reclamațiilor sunt oferite în limba engleză sau în limba panelului țării respective. Termenii și condițiile, împreună cu Politica de confidențialitate și a cooki-urilor, care formează întregul acord între site-ul și utilizatorii săi, au fost traduse din limba engleză în limba oficială a fiecărei țări diferite în care funcționează site-ul nostru și aplicația Talk. Am făcut acest lucru pentru a ne asigura că Termenii și condițiile, precum și Politica de confidențialitate și a cooki-urilor sunt clare și accesibile tuturor utilizatorilor site-ului nostru. În cazul în care există conflicte sau neconcordanțe între versiunile traduse ale acestor Termeni și condiții și Politica de confidențialitate și cea a cooki-urilor, versiunea în limba engleză va prevala în măsura în care un astfel de conflict este rezultatul unei erori în traducere.

24. Comunicări

Orice comunicări sau notificări care trebuie furnizate în acești Termeni și condiții de utilizare vor fi considerate livrate dacă sunt trimise prin e-mail la ultima adresă cunoscută de e-mail a membrului panelului. Toate comunicațiile (cu excepția informațiilor cu caracter personal) și transmise de dvs. pentru panelul online Talk prin mijloace electronice de e-mail sau în alt mod, sunt tratate ca informații neconfidențiale și non-proprietate, dacă nu este indicat în mod expres de către dumneavoastră, fie înainte, fie simultan cu, prezentarea sau transmiterea acestor comunicări. Adresele de e-mail sunt furnizate pentru a ne putea contacta direct cu orice întrebări sau nelămuriri pe care le-ați putea avea. Fiecare e-mail primit este citit și va primi răspuns în mod individual - vă rugăm să ne acordați o zi lucrătoare pentru a lua legătura cu dvs.

 

Detalii de contact

Detaliile noastre de contact sunt următoarele:

Talk Online Panel GmbH
Karlsgasse 7/ Top 5
1040 Viena
Austria

Tel.: +43 1 228 88 30
Fax: +43 1 228 98 01
E-Mail: [email protected]
Web: www.talkonlinepanel.com